Ăștia sunt, cu ei ne batem!

Anglia a suferit cel mai drastic eșec la nivel de echipe de tineret la Ploiești: 0-4 cu România, în 1980! Dar atunci SE ”năștea” acea echipă de senzație, care ajungea la bronzul mondial în 1981. Franța a ratat calificarea la turneul final la 9 dintre ultimele 11 ediții! Croația își bazează forțele pe jucătorii produși la celebra școală de la Dinamo Zagreb. Mulți dintre ei au și plecat deja. De altfel și o mare parte dintre francezi joacă ”afară” dar gurile de tun sunt atacanții de la Lille și Lyon,…

Read More

EURO U21: România cu Anglia, Franța și Croația

Tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European de fotbal rezervat echipelor sub 21 de ani a avut loc azi, la Bologna. Sorții nu au fost deloc blânzi cu tinerii noștri dar așa se călesc jucătorii. Turneul final se va desfășura în Italia, în perioada 16-30 iunie 2019, în orașele: Bologna, Trieste, Udine, Cesena, Reggio Emilia, și San Marino Aflată la primul EURO după 20 de ani, la U21 România a căzut într-o grupă feroce. alături de Anglia,  Croația și Franța, adică Grupa C ale cărei partide se vor…

Read More

În fine, s-a terminat!

Mica buturugă, Croația, nu a reușit încă o minune și s-a înclinat în fața pragmaticei naționale a Franței. Cocoșii galici s-au impus cu 4-2 în ultimul act al mondialului din Rusia. Franța a devenit regină la Campionatul Mondial din Rusia. Pe legendarul  „Lujniki” din Moscova, „cocoșii galici” s-au impus în finala cu reprezentativa Croației, scor 4-2. Reprezentativa din Hexagon a arătat bine, mult mai bine fizic chiar dacă echipa croată a dominat în primul sfert de oră. Cocoșii au deschis scorul după ce Griezmann a executat o lovitură liberă acordată…

Read More

România pierde în Olanda la 25 de puncte (52-77); Meciul decisiv pentru noi se joacă duminică, la Cluj cu Croația, care vine acum cu jucătorii din NBA!

Calificările pentru Campionatul Mondial de baschet masculin din China 2019, sunt în plină desfășurare. Aseară, reprezentativa României a fost învinsă, fără drept de apel la Groningen, de Olanda, la o diferență de 25 de puncte: 77-52.  Al treilea loc care asigură calificarea din Grupa D se va decide duminică, la Cluj, în urma partidei România – Croația, care va începe la ora 19:00. Ei bine, naționala Croației vine la Cluj cu un lot ce include jucătorii din NBA. De altfel la finele acestei săptămâni și în cursul serii de luni, se…

Read More

Halep – Martici (după ora 22) head to head

Simona Halep va juca în această azi, în sferturile de finală a ”bogatului” turneu de la Indian Welles, urmând să o întâlnească, în sferturile de finală pe croata Petra Martici. Partida nu va începe mai devreme de ora 22:00 (ora României). Iată mai jos  de unde pornește acest duel: Simona HALEP                         Petra MARTICI România                                           Croația Locul 1 WTA   …

Read More

E vina noastră că nu au avut vedetele?!! România învinge Croația la Zadar (58-56); Performanță istorică pentru baschetul românesc!

Performanță fantastică pentru naționala de baschet a României, în preliminariile Mondialului din 2019, din China. România a învins Croația, la Zadar, obținând a doua victorie din trei partide jucate în grupa D europeană! Un meci cu puține puncte, cu multe ratări dar și cu o echipă a României care s-a dăruit total pentru acest succes. La jumătatea meciului, croații conduceau cu 28-21, dar tricolorii au revenit entuziasmant și au ajuns un avantaj de opt puncte, cu două minute şi jumătate înainte de final. În ciuda forcingului croat din final, partida…

Read More

EURO-HANDBAL: Semifinale scandinavo (Danemarca – Suedia) latine (Franța – Spania)

Ultima zi din faza grupelor principale a lămurit situația în privința echipelor calificate în semifinalele Campionatului European de handbal masculin care se desfășoară în Croația. Echipa țării gazdă, mare favorită, a ratat, pe mâna ei prezența în penultimul act. Nu este singurul nume mare care ratează prezența în careul de ași. Dar să vedem ce s-a întâmplat. GRUPA I Serbia – Belarus 27-32 în meciul fără implicații majore, între echipele fără puncte în main round. S-a impus Belarusul dar vorba sârbilor: ”Ce mi-e 11, ce mi-e locul 12”. Suedia –…

Read More

Ziua Z la EURO-HANDBAL! 12 echipe, șase meciuri și trei locuri în semifinale pentru șase candidate; Danezii sunt siguri de un loc în penultimul act; VEZI AICI clasamentele, rezultatele și programul….

Azi se vor disputa partidele ultimei etape din faza grupelor principale la Campionatul European de handbal care se desfășoară în Croația. Este ”Ziua Z”, cu partide decisive privind calificarea în semifinalele competiției. Doar Danemarca este sigură de prezența în semifinale în orice combinație a rezultatelor. TVR HD va transmite Suedia – Norvegia și Croația – Franța, ambele meciuri din Grupa I. Iată avancronica acestor ultime partide… GRUPA I 17:00 Serbia – Belarus; meci fără implicații deosebite, joc de palmares și de clasament. Nici Serbia și nici Belarusul nu au obținut…

Read More

VIDEO: Cel mai controversat moment de la europeanul de handbal

Partida dintre Germania și Slovenia a adus, într-un final nebun, cu trei goluri în ultimele 12 secunde și cel mai controversat moment al Campionatului European care se desfășoară în Croația. Secvențial lucrurile au pornit de la 24-23 pentru Slovenia. Momentul 1: Germania (în echipament negru) egalează 24-24 prin Paul Drux, când mai erau 12 secunde. Momentul 2: Slovenii pornesc pe repunere rapidă de la centru și intră aproape cu minge cu tot în poartă prin Blaz Janc: 25-24. Momentul 3: O secundă de joc. Același Paul Drux are o încercare…

Read More

Viitorul arată bine! Am pierdut în Italia (70-75) dar am câștigat încrederea unor puști de 19 ani

Reprezentativa de baschet masculin a României, a susținut la Torino, primul meci din calificările pentru Campionatul Mondial din 2019. Italia s-a impus cu 75-70 (25-15, 16-13, 17-15, 16-27) dar ”vulturii” nu au arătat tocmai rău, din contră. Cu miza pe jucătorii U19 sau U20 precum Darwiche, Cățe, Kuti, Nicolescu, Rareș Uță, Radu Vârnă, România a făcut un joc neașteptat de bun cu excepția debutului. Un început mai îngrijit și lipsit de frică ar fi reprezentat un atu important pentru a pune Italia în mare dificultate. ”Squadra azzura” n-a arătat mare…

Read More

Nu mai avem cu cine juca! I-am bătut pe toți; România învinge Croația și ia trofeul

România a câștigat Campionatul European U20 masculin Divizia B ediția 2017. Tricolorii au depășit Croația, scor 80-67, în finala competiției găzduită de Oradea, între 14 și 23 iulie anul curent. În prezența a 2.000 spectatori, între care s-au numărat jucătorii și oficialii delegațiilor participante, respectiv un public autohton entuziast, care a susținut extrem de vocal formația gazdă, elevii lui Tudor Costescu au realizat o repriză secundă de senzație, incluzând un parțial de 26-11, prin intermediul căruia au anulat un deficit de șapte puncte și au realizat un avantaj de opt…

Read More

BASCHET CE U20. România trece de Portugalia și întâlnește azi (sâmbătă, 22 iulie – ora 18.30) Rusia, în semifinale

Echipa națională de tineret a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European U20 masculin Divizia B – ediția 2017. Formația antrenată de Tudor Costescu a învins Portugalia, scor 61-57, pentru a-și asigura prezența în careul de ași al competiției găzduite la Oradea. Tricolorii s-au desprins la 16-2 în primele minute de joc, însă lusitanii au replicat și s-au instalat la conducere, scor 31-26, după 20 minute de joc. România a irosit zece aruncări libere și a pierdut 13 posesii pe parcursul primei jumătăți. Aceste aspecte au fost corectate în partea…

Read More

VEZI AICI: Programul complet al partidelor din sferturi la CE U 20 și programul meciurilor de clasament

Arena Antonio Alexe găzduiește azi cele patru sferturi de finală al Campionatului European de baschet masculin U20, Divizia B. Iată programul întâlnirilor care vor stabili componența careului de ași dar și programul partidelor de clasament. SFERTURI DE FINALĂ (Arena Antonio Alexe) 14:00  Polonia – Marea Britanie  16:15   Croația – Georgia  18:30  ROMÂNIA – Portugalia  20:45  Rusia – Belgia    JOCURI DE CLASAMENT 11:45   Armenia – Azerbaijan  (Arena Atonio Alexe) 11:45   Moldova  – Malta  (Sala Partenie Cosma) 14:00  Finlanda – Slovacia  (Sala Partenie Cosma) 16.15  Ungaria – Albania  (Sala Partenie Cosma) 18:30  Olanda –…

Read More

VEZI AICI: Programul sferturilor de finală ale ”europeanului” de la Oradea; VINERI (18:30) România – Portugalia

S-au încheiat partidele din faza grupelor CE U20 Divizia B de baschet masculin, care se desfășoară la Oradea. Iată, mai jos, ultimele rezultate, clasamentele finale ale celor patru grupe și programul sferturilor de finală care se vor desfășura vineri, la Arena Antonio Alexe. România joacă în compania Portugaliei de la 18:30. Grupa A Belgia vs Armenia, scor 87-74 Finlanda vs Belarus, scor 113-68 1  Poland 4 3 1 75.0 270 213 57 67.5 53.2 7 2  Belgium 4 3 1 75.0 294 288 6 73.5 72 7 3  Finland 4…

Read More

CE Baschet U20: România învinge Malta și e favorită să câștige grupa; Meciul de marți cu Macedonia (18:30) devine decisiv

România a obținut cel de-al 2-lea succes la Campionatul European U20 masculin Divizia B – ediția 2017, găzduit la Oradea. Tricolorii Au depășit Malta, scor 84-65.  Jocul a fost controlat de tricolori, care s-au desprins la 14 lungimi încă din primul sfert. Elevii lui Tudor Costescu au avut o cădere pe finalul secvenței inaugurale, atunci când Malta a reușit un parțial de 16-0. Continuarea a aparținut României, care a găsit soluții în ofensivă și a beneficiat de multe realizări de pe semicerc. Adversarul nu a reușit să replice și partida…

Read More

EUROBASKET U20: România a învins Georgia! VEZI AICI rezultatele prime zile și programul următor

Campionatul European U20 masculin Divizia B – ediția 2017, găzduit la Oradea, a demarat vineri (14.07). România a repurtat o victorie importantă, scor 63-51, în compania Georgiei, una dintre contracandidatele la calificarea în sferturile de finală ale competiției. Meciul a fost transmis în direct pe YouTube și pe site-ul oficial al întrecerii.  Un parțial de 19-8, consemnat în sfertul decisiv, a făcut diferența între cele două formații. Nandor Kuti a avut un impact decisiv printr-o contribuție ofensivă de excepție. Emi Cațe a dominat la recuperare după ce a înscris aproape…

Read More

Preliminarii CM 2018: VEZI AICI partidele de azi și pronosticul nostru. Atenție! (la micile surprize)

Azi (vineri, 24 martie) începe o nouă etapă din preliminariile CM 2018, zona Europa.  În această  primă zi sunt programate nouă jocuri. Avem, pentru PARIORI și favorite certe: Austria (acasă, cu Moldova), Spania (acasă, cu Israel) și Islanda (care joacă în Kosovo).  Aici s-ar încadra, ipotetic și Italia (acasă cu Albania), Turcia (acasă, cu Finlanda) și chiar Serbia (deplasare în Georgia). Un derby anglo-saxon demn de ”Turneul celor 6 națiuni” are loc la Dublin: Irlanda – Țara Galilor. Irlandezii au o forță de grup ieșită din comun dar dincolo sunt…

Read More