vinsieu 200 60
      
trian

Karting: Armond Kozak, rezultat de excepție în Ungaria

karting armyPilotul de karting Armond Kozak a participat la a cincea etapă a campionatului „Matra Kupa”, competiţie organizată în Ungaria. Orădeanul, în vârstă de 15 ani, singurul român prezent la startul competiţiei, a participat la clasa regină, la profesionişti, 125 cmc, cu schimbător. Prima manşă a fost câştigată de Army, urmat de favoritul maghiar Solymosi Gabor sportiv care are mai mulţi ani în concursurile de karting decât vârsta pilotului orădean!



La profesionişti, Armond a reuşit să iasă învingător dar nu s-a întocmit un astfel de clasament al aşilor ci numai unul la general, unde victoria a revenit, desigur, lui Solymosi Gabor, pilotul maghiar impunându-se cu câteva zecimi de secundă înaintea orădeanului. Cursa a avut loc pe circuitul de la Kecskemet şi a reunit la start 98 de sportivi din întreaga Europă, singurul purtător de tricolor românesc fiind Armond Kozak.

karing army 2„Nu aş putea spune că gazdele au fost ospitaliere. Nici acum nu am înţeles motivul pentru care nu s-a întocmit clasament la profesionişti, unde Armond era campion, ci numai la general. Probabil că nu era importantă decât taxa de participare pentru că primul loc pe podium era deja rezervat, existând clienţi preferaţi.

Chiar nu contează pentru că Armi a concurat excelent şi era evident pentru toată lumea numele câştigătorului. Nu aş avea ce să-i reproşez!”, a declarat Attila Kozak, tatăl şi totodată antrenorul sportivului.       

Comments powered by Dis.cuss.It

UMANITAR: Ajutaţi-i pe Popa Maria Amelia şi Balog Antonio!

Urmăriţi-ne pe:

Vremea la Oradea

Conditii curente:
21oC
Senin | Umiditate: 64% | Vânt: SE la 11 km/h
Prognoza:

Du

12oC ->27oC
În Mare Parte Însorit

Lu

15oC ->28oC
În Mare Parte Însorit

Ma

14oC ->24oC
În Mare Parte Însorit

Mi

14oC ->22oC
Şanse de Furtună
Gaseste locatia aici
csm suporteri

Bloguri

Translator

jurisconsult

Diverse