Ludogorets, cu Moți, Keseru și Adi Popa titulari, a învins pe Honved, cu 4-2

După eșecul cu FC Botoșani, 1-3, din partida de debut din cantonamentul pe care îl desfășoară în Antalya, campioana Bulgariei, FC Ludogorets a învins vineri, cu 4-2, pe Honved Budapesta. Internaționalii români Cosmin Moți, Adi Popa și Cleo Keseru au început jocul ca titulari, primii doi reușind să și marcheze.

Honved a deschis scorul după o intervenție ratată de Moţi (dar și o poziție suspectă de offside) prin Tischler (8). Moți s-a revanșat în minutul 11 când a egalat din penalty pentru ca atacantul Natanel să aducă echipa bulgară în avantaj (16). Apoi a venit rândul lui Adi Popa să marcheze pentru Ludogorets (33). 3-1 la pauză dar budapestanii au relansat partida în minutul 56 când au punctat prin Cipf însă Ludogorets a avut ultimul cuvânt prin Swierczok care a stabilit scorul final: 4-2 cu zece minute înainte de final.

Campioanele României și Bulgariei CFR Cluj și Ludogorets se vor întâlni pe 22 ianuarie în Antalya. Azi, CFR a învins pe Zurich cu 2-1 după un meci tensionat.

Related posts