Liga 5: Unirea Oșorhei (alias Gloria Beiuș) a câștigat la Buntești!

Pentru că nu a mai prins un loc în Liga 5, din motive de întârziere de depunere a actelor în timp util, Gloria Beiuș a găsit înțelegere la Unirea Oșorhei, echipă care, după promovarea în Liga 4 și-a mutat contingentul de jucători la Sântandrei. Astfel, jucătorii Gloriei se află pe teren, oficial chiar dacă sub numele de Unirea Oșorhei.

În prima etapa a ligii a 5 a seria a 2 a Bihor, Glroia a debutat cu dreptul, câstigând pe terenul unei echipe foarte bune a campionatului, Zorile Buntesti, cu scorul de 5-2. 

Băieții de la ”Zorile” au deschis sorul în minutul 2 prin golgheterul Diniș, dar echipa beiușenii au egalat după circa zece minute  prin Marinel Rusu, cu un șut la vinclu. Până la pauză nu s-a mai marcat. În debut de parte secundă gruparea din Buntești a obținut o lovitură de la 11 metri pe care același Diniș a transformat-o. Glroia a egalat în mintul 65 prin Cătălin Dan iar peste cinci minute să preia conducerea în urma reușitei lui  Zdrâncă după un șut de la 20 de metri. Tabela a fost închisă de golgheterul echipei Cristi Marcu   

Remarcabil este numărul mare de susținători ai echipei beiușene prezenți la acest meci. ”Președintele” Claudiu Borza (îndrăgitul cântăreț) alături de inegalabilul Ionel Bodin au ”forjat” echipa de pe margine pentru un succes reconfortant. 

Gloria Beiuș: Silviu Odobasianu – Călin Zdrâncă, Norbert Szatmari, Flavius Merce, Marian Fărcuț – Marinel Rusu, Dan Cătălin, Adi Ban(10 Dan Bogdan), Oancea Costel – Mark Micle, Cristi Marcu.  

Din aceeași categorie