Luni, 05 Octombrie 2009, 21:46
Andrei Şandor
După ce, în 2004, Traian Băsescu a decis să renunţe la fotoliul de primar general al Bucureştiului pentru funcţia supremă în Stat, în 2009, şi actualul edil-şef păşeşte pe această cale. Luni, 5 octombrie, Sorin Oprescu şi-a anunţat, la ora 16 fix, candidatura pentru Preşedenţia României. De profesie medic, Oprescu a câştigat Primăria Generală a Municipiului Bucureşti în 2008, ca şi independent.
Duminică, 04 Octombrie 2009, 16:59
Andrei Şandor
Mai puţin de 3 săptămâni până la startul campaniei electorale prezidenţiale. Nici o săptămână de când a fost operată remanierea guvernamentală. PSD a intrat în Opoziţie. Două zile de la momentul în care Traian Băsescu, preşedinte în exerciţiu al ţării, şi-a anunţat intenţia de a maoi sta cinci ani la Palatul Cotroceni. Mai puţin de trei luni pânâ când se vor împlini 20 de ani de "Revoluţia" din decembrie ‘89. La momentul postării, mai puţin de 24 de ore până la declanşarea uneia dintre cele mai ample mişcări de protest din România post-decembristă.
Miercuri, 16 Septembrie 2009, 09:04
Andrei Şandor
Internat fiind la Spitalul Militar din Bucureşti încă din luna mai, actorul Nicu Constantin a decedat marţi, 15 septembrie, în jurul orei 16:45. Potrivit Realitatea TV, artistul a fost îngrijit pentru grave probleme respiratorii. Constantin a făcut, pare-se, un stop cardiac în ziua morţii sale, dar medicii au reuşit să îl resusciteze. În ciuda eforturilor personalului de la Spitalul Militar, actorul şi-a închis ochii pe veci. Nicu Constantin avea 70 de ani.
Miercuri, 19 August 2009, 11:57
Andrei Şandor
 Se pare că organizatorii Festivalului Cerbul de Aur au învăţat ceva din criticile şi înjurăturile de anul trecut (atunci când nu au binevoit să anunţe din timp că printre invitaţii lui Damian Drăghici s-au numărat muzicieni de primă clasă, precum Steve Lukather, Nathan East şi Greg Bissonette...) şi dau de veste că spectatorii de la Braşov vor avea şansa să vadă (şi) recitaluri semnate Hot Chocolate, respectiv Steve Vai.
Luni, 17 August 2009, 14:12
Andrei Şandor
 Potrivit Maximum Rock, grupul Simple Minds va concerta la Bucureşti în organizarea D & D East Entertainment, în colaborare cu Marcel Avram. Data - 20 noiembrie. Locaţia - Sala Palatului. Ora - 20.
Duminică, 16 August 2009, 21:09
Grigore Jucan
La puțin timp (doar o săptămână) după ce Tatiana Stepa a luat drumul stelelor, compozitorul şi textierul de muzică uşoară Florin Bogardo a decedat sâmbătă 15 august, din cauza unei afecţiuni cardiace. Mâine (16 august), ar fi trebuit să-și aniverseze al 67-lea an al vieții. Bogardo suferise în urmă cu un an o intervenţie chirurgicală la inimă, însă boala s-a agravat.
Vineri, 14 August 2009, 09:19
Andrei Şandor
 Fanii români de metale grele pot să se simtă dezamăgiţi şi batjocoriţi. Revista de specialitate Maximum Rock anunţă amânarea festivalului Rock City Open Air 2009, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 - 23 august. Potrivit sursei citate, motivul pentru care evenimentul muzical nu va mai avea loc aşa cum era planificat este că headlinerii norvegieni de la Immortal nu mai vin. Asta deşi au primit bani în avans şi le-au fost trimise chiar şi biletele de avion.
Vineri, 07 August 2009, 22:36
Grigore Jucan
La doar 46 de ani, îndrăgita cantautoare de muzică folk a încetat din viață în dimineața zilei de azi 7 august la Spitalul Militar Central din Capitală, după cinci ani de suferință cauzată de cancerul de col uterin. În data de 4 august, ea a fost internată de urgenţă, pentru că boala afectase mai multe organe.
Ultima modificare ( Sâmbătă, 08 August 2009, 09:08 )
Miercuri, 05 August 2009, 11:34
Andrei Şandor
 Miercuri, 5 august, România a fost zguduită de un nou cutremur. De data aceasta, nu zona Vrancea a fost epicentrul, ci una mai apropiată de Marea Neagră...
Marţi, 04 August 2009, 18:18
Andrei Şandor
20 octombrie 2009 - data care va însemna moment de fericire deplină pentru fanii din România ai trupei americane ZZ Top. Poate cei mai celebri bărboşi din muzica rock (mai puţin tobarul, care nu poartă barbă...) se vor afla pentru prima dată pe plaiuri mioritice.
|
|