Încă un succes pentru handbaliste; Cel puțin provizoriu CSU Oradea urcă pe locul 3!

Săptămână prolifică pentru handbalistele de a CSU Oradea. În ”intermediară” s-au impus la Tg. Secuiesc cu 35-27 pentru ca azi (sâmbătă, 18 noiembrie) să dispună de CNE Rm. Vâlcea cu scorul de 27-22 (16-10).

În partida cu echipa Centrului Național de Excelență Rm.Vâlcea, orădencele au început foarte bine. S-au dus la 8-4 (min. 15), s-au dus la 14-7 și au încheiat repriza cu 16-10 pe tabelă, șapte dintre reușite aparținându-i Jenicăi Rudics. După reluare paradoxul a făcut ca oaspetele să marcheze de două or cu om în minus iar orădencele deloc. Apoi CSU  a avut om în minus și a marcat la foc continuu! CSU și-a asigurat practic victoria prin minutul 50 când tabela a indicat 24-16. În cele din urmă Oradea s-a impus cu 27-22, fără mari probleme. Jenica Rudics a încheiat partida cu 11 goluri marcate iar Cipriana Petric a punctat de 8 ori.

Cel puțin provizoriu Oradea urcă pe locul 3 al clasamentului!

CASETA TEHNICĂ

CSU Oradea – CNE Rm. Vâlcea 27-22 (16-10) 

CSU Oradea: Claudia Cetățeanu, Crina Pintea – Cristina Matiaș, Irina Munteanu 3, Cipriana Petric 8, Jenica Rudics 11, Cornelia Vrabie 1, Gulnara Bițiș 3, Camelia Bartoș, Nicoleta Abodi, Anamaria Hercuț, Geta Diniș Vârtic 1. Antrenori: Doina Ardelean, Cristian Ardelean.

CNE Rm. Vâlcea: Diana Ciucă, Alna Ciuchiatu – Carina Ciu, Bianca Neacșu 1, Roberta Gheorghe, Daniela Șchiopu, Denisa Vîlcan 5, Daniela Marin 5, Andreea Ailincăi, Irina Neacșu 3, Ștefania Gheorghe, Andra Moroianu 8. Antrenori: Maria Rădoi, Claudiu Mărășteanu.

Arbitri: Daniel Gurbină – Emilian Stanciu (Reșița).

Aruncări de la 7 metri: 5 (1 ratată) – 2 (1 ratată)

Eliminări de două minute: 2-1

Clasament

1 Minaur 33 pct; 2 SCM Timișoara 30; CSU ORADEA 20, CSU Reșița 18 (un joc mai puțin)

 

Related posts