Domnule ministru, sunteți cu 12 ani în urmă! CITIȚI AICI despre o poveste adevărată cum alta nu a mai fost. Mulțumim autorităților că nu ne-au încurcat

MTS inițiază azi, la Palatul Victoria, Programul „Campionii României în școală, liceu și universitate”. Ceea ce ministerul face azi, eu, împreună cu PRIETENII mei, de mare valoare, din Bihor, am făcut acum mai bine de 12 ani. În primăvara lui 2005 nu am lansat proiectul la Palatul Victoria ci la ”Gojdu”. Apoi am trecut pe la ”Eminescu”, ”Ghibu”, ”Greco-Catolic”, ”Ady Endre”, ”Lucian Blaga”, ”Iosif Vulcan”, ”Vasile Voiculescu”, ”Transilvania”, ”Dimitrie Leonida”, ”Oltea Doamna”, ”Onisifor Ghibu”, ”Bălcescu”, ”Dacia”, prin alte opt, poate zece școli generale… prin liceele de la Marghita , Beiuș, Salonta, Aleșd, prin toate școlile bihorene…. Nu am stat să le numărăm. Eram o caravană, cea a campionilor din sportul bihorean (cu excepția mea). Câțiva ani am călcat în picioare tot județul.

Ce am vrut?!!

Simplu, am militat pentru mărirea numărului de ore de educație fizică și sport în școală și împotriva consumului de alcool, tutun și droguri. Campionii mei le-au vorbit copiilor, dar nu numai atât. S-au jucat cu ei!

Cum am pornit?

Lucram atunci la Antena 1. I-am spus soției mele: ”Ce copii frumoși avem, dar facem ceva pentru ei? Aș vrea să fac ceva ce nu s-a mai făcut… Orele de sport nu le pot mări”. Mi-a spus: ”Ia-ți prietenii și du-i în fața copiilor. Nu numai să vorbească, jucați-vă că ei. Dă-le copiilor exemple, dă-le mingea, dă-le competiția, arată-le povestea ”… Cel mai important om din viața mea, care nu a avut o legătură cu sportul decât așa, ”tangențială”, prin mine, îmi dăduse o lecție dar și o idee.

Uniți, din start până la sfârșit

Și ideea a prins contur. Ion Marin și Ionel Bungău au venit rapid cu completări. Au făcut echipamentul. L-am inscripționat, am pus mână de la mână, ne urcam în mașinile proprii și porneam spre copii. Aveam să ne cumpărăm vreo trei rânduri de echipament. Marin era responsabilul.

Antrenorii!

Am avut și antrenori. De mare, foarte mare calibru. Emeric Jenei (inutil să vă enumăr performanțele) și Ioan Alexandrescu (finalistul de la Split 1981 – Cupa Cupelor la polo, cu Crișul și multiplu campion național). Erau niște titani, niște lorzi, ”Gentlemanii sportului”, cum îi numeau colegii mei. Se făcea liniște când intrau în vestiar. Doar ei vorbeau. Noi îi ascultam cuminți.

Băieții

Cine au fost ei? Campionul de culturism Ion Marin a fost primul care a sărit în sprijinul ideii. L-a luat cu el pe campionul mondial de judo, Sandu Lungu. Cum ne jucam cu copiii trebuia să fie meseriașii pe teren. Fotbalul atrăgea. Ovidiu Lazăr (fost internațional, atacant al Stelei), Viorel Vancea (fostul golgheter al Universității Craiova, campion în Ungaria, cu Honved), Sorin Cigan (fost internațional, câștigător în fața squadrei azzura, campionate și cupe în Ungaria), Ioan Zare (fundaș în naționala României la EURO 1984), mingicarii trecuți și pe la Rapid: Sorin Pop și Marcel Abrudan, alt fotbalist de excepție Sandor Kulcsar (cu campionate și cupe câștigate în Ungaria). Desigur. toți au jucat la FC Bihor. Aveam nevoie de un portar. Cum să nu-l iei pe glumețul vestiarului Dumitru Giura, legendarul portar al echipei de handbal Constructorul CSU Oradea, trecut pe la echipa națională de handbal (când România era cineva în handbal). Și ca să aibă cocnurențăserioasă l-am chemat și pe colegul său de generație, pe Sava…. Șerban Sere, campionul național de baschet, internațional, era ”fundașul” și la baschet și la fotbal… ”Centrul” Nicușor Vașadi, ne coordona la handbal, iar partea de alergare din timpul jocurilor era asigurată de Costel Ene (semifondist de excepție, campion național la 800 și 1.500 de metri). Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu bun la toate, prietenul tuturor, Pavel Vancea era primul campion mondial de karate din istoria românilor prin titlul cucerit la Treviso. Rugbyst-ul Titi Frenț, a fost responsabil cu ”transformările”. S-au mai ”lipit” de noi băieții din K1, Daniel Ghiță și Cătălin Moroșanu

Fetele

Dubla campioană europeană, medaliata mondială și finalista de la Barcelona, semifondista Ella Kovacs alături de o altă atletă de excepție, Margareta Keszeg (campioană europeană, duba vicecampioană mondială, finalistă olimpică) erau cu noi tot timpul. La fel și Teodora Lăzuran, de zece ori campioană a României la gimnastică ritmică. Nu au lipsit nici baschetbalistele, Mirela Casetti, campioana României în 1979 fiind alătur de noi.

Povestea și Jocul

La început, în fața întregii școli, îi prezentam pe acești campioni. Apoi copii le puneau întrebări, deloc ușoare, după care treceam la sport în esență. Jucam fotbal, handbal, baschet, volei. Era distracție la maxim. Toată școala era acolo. La Marghita, Beiuș (mai ales că am prins să jucăm într-o zi de joi când e târg iar terenul e lipit de piață…) Aleșd etc, venea tot orașul! Erau susținute demonstrațiile lui Pali Vancea și Teo Lăzurean. Ella și Margareta ne reprezentau la ștafetă. Finalistele olimpice aveau puterea să uite să ”sprinteze” de finiș. Erau învinse întotdeauna și se întorceau spre noi trăgându-ne cu ochiul.

Ce am realizat?

O perioadă lungă de timp le-am spus copiilor: ”Priviți, așa arată un campion”. Nu am calculat câți copii au fost să-i ne vadă. Probabil câteva zeci de mi.

”Câți bani luați?”

Aceasta era întrebarea care-mi era adresată de patru ori din cinci cazuri. ”Nu luăm niciun ban! Suntem noi, pe cheltuiala noastră, pe timpul nostru, cu mașinile noastre, pe banii noștri”, le răspundeam. Le cădea fața.

Lecția de la nea Imi

Ei și? Ce dacă jucam cu elevi? Credeți că lui Emeric Jenei îi place să piardă? Ți-ai găsit.Intra în vestiar și ne spunea: ”Prima repriză faceți tot ce puteți ca să-i bateți”! O dată, după aceeași indicație, Ovi Lazăr s-a trezit să-l întrebe: ”Bine nea Imi și în a doua ce facem?”. Răspunsul a venit instantaneu: ”Faceți ce-ați făcut în prima”!

Sărăbători împreună

Amintirile sunt multe. Haideți să vă spun doar despre una dintre ele. În ajun de Crăciun, în 2005 și în 2006 ne-am adunat cu toții la Sala Sporturilor.Am primit-o de fapt de la ”Papa”. Eram vreo 18. Am cumpărat ceva de-ale gurii și am jucat un fotbal între noi, amestecați:tineri, bătrâni, băieți, fete…  Țin minte că EMERIC JENEI A JUCAT TOT MECIUL! Ioan Alexandrescu a mai ieșit la o schimbare… Jenei bătea la 70 de ani dar juca fantastic! Sus, la protocol, am ciocnit un pahar de vin, am mâncat un cozonac și am pus colinde. Ne-am privit și știam că s-a făcut o treabă minunată.

Cum s-a terminat           

În octombrie 2007, ”Papa” (n.m. Ioan Alexandrescu) s-a stins. A fost un șoc pentru noi. Nici nu știam că este bolnav. Nu a spus la nimeni nimic. Auzisem noi ceva dar nu credeam. Știa că ne-am da peste cap să-i fim alături. Nu a vrut să-l vedem cum suferă. Un om decent. Ieșirile deveniseră tot mai rare. Ne uitam spre ușa vestiarului, intra doar nea Imi. Apoi, unul dintre noi a hotărât, de unul singur, să plece mai repede la veșnicie. Pali, cel mai îndrăgit dinte toți. Dacă printr-o absurditate făceai o listă cu cei care și-ar lua viața, Pali era ultimul pe listă. Nici unul dintre noi nu l-a văzut trist, vreodată, pe Pali Vancea…

Adevăratele premii

Nu ni s-a dat nicio atenție din partea autorităților. Nu ne-a băgat nimeni în seamă. Au fost zeci de mari gale festive. Nu ne-a chemat ”PARTIDUL” (indiferent de cine domina) niciodată. Nu am primit niciun sprijin din partea lor. Dar poate că e bine că nu am primit, că măcar nu ne-au încurcat. NICI NU L-AM DORIT! Peste tot unde am fost deci PESTE TOT, ni s-au făcut cadouri. Campionii noștri erau întâmpinați cu flori, cu multă dragoste, cu multe întrebări. La Liceul CFR (Dimitrie Leonida) ni s-au făcut catrene, la cel de Artă, caricaturi, la altele poze, cărți de onoare și câte și mai câte. Dar premiul cel mare era SPORTUL și COPIII. În chintesența lor. Sportul este al sportivilor. Nu al politicienilor. Implicarea politicului este imperativ necesară dar până acolo unde administrația își încheie misiunea și începe SPORTUL.

PS 1 Domnilor miniștri, dacă vreți să știți ce veți face peste 12 ani, campionii mei vă pot spune acum.

PS  2 Campionilor mei le mulțumesc pentru tot efortul. a fost o onoare inegalabilă să fiu în același vestiar cu voi.

PS 3. Nu știu pe unde mai sunt pozele.Mai am doar câteva….

Related posts