Comunicat din partea primarului orașului Ștei, Iulian Balaj

Șteiul a fost unul dintre orașele, din vestul țării, grav afectate de ”Micul Uragan” care s-a abătut asupra noastră duminică, 17 septembrie. Iulian Balaj, primarul orașului Ștei a remis un comunicat prin care anunță cetățenii loviți de calamități să se adreseze Primăriei Ștei. Iată mai jos (și în foto) acest comunicat.

ANUNȚ

ÎN ATENȚIA  CETĂȚENILOR  ORAȘULUI  ȘTEI

Prin prezenta vă solicităm ca în situația în care, în urma calamităților din data de 17 septembrie 2017, dumneavoastră sau bunurile dumneavoastră (locuință, autovehicule, animale etc) ați avut de suferit, să vă faceși o evaluare, punctual cu pagubele suferite, însoțite de fotografii depuse pe suport electronic (stick sau CD), pe care să le înaintați, în cel mai scurt timp posibil, la sediul Primăriei Ștei.

Menționăm faptul că, toate aceste rapoarte, care vor fi vizate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, Ștei, vor fi înaintate la sediul Instituției Prefectului Județului Bihor, în vederea obținerii de sume de la bugetul național pentru situațiile de urgență, sume destinate acoperirii pagubelor rezultate în urma calamităților naturale.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Ing. Balaj Iulian, primarul orașului Ștei

 

Related posts