BC CSU Sibiu, noul lider din Liga Națională de baschet masculin! Sibienii au câștigat toate cele 11 partide jucate acasă în acest sezon

Echipa antrenată de Dan Fleșeriu, BC CSU Sibiu a urcat pe primul loc în Liga Națională de baschet masculin după succesul repurtat în fața celor de la Phoenix Galați, scor 93-85 într-un meci disputat sâmbătă, în Sala Transilvania din Sibiu. Cu un bilanț de 14 victorii în 18 jocuri, la fel ca U BT, Sibiul trece pe primul loc. A fost a 11-a victorie a sibienilor, pe teren propriu, din tot atâtea jocuri.

În celelalte două jocuri disputate sâmbătă s-au consemnat rezultatele: Dinamo Bucureşti – SCM Craiova 54-117 și Poli Iaşi – BCM Piteşti 88-95.

Celelalte două partide ale etapei 18 sunt: CSM Steaua Bucureşti – SCM Timişoara (azi, duminică) și BC Mureş – Timba Timişoara (amânat, 14 martie).

1. BC CSU Sibiu 14/4 32
2. U-Banca Transilvania Cluj 14/4 32
3. CSM CSU Oradea 13/5 31
4. BCMU FC Arges Pitesti 11/7 29
5. BC SCM Timisoara 12/5 29
6. CSM Steaua Eximbank Buc 12/5 29
7. SCMU Craiova 9/8 26
8. CS Phoenix Galati 8/10 26
9. BC Mures Tg Mures 6/11 23
10. BC Timba Timisoara 4/13 21
11. CS Politehnica Iasi 2/15 19
12. CS Dinamo Bucuresti 0/18 18

foto: facebook/BCCSUSibiu

Related posts