BASCHET: Fosta jucătoare a orădencelor, Kayla Moblay, a făcut diferența

Universitatea CSM Oradea a debutat cu un eșec în noul sezon, fiind învinsă în prima manșă a turului 1 al Cupei României, de KSE Tg. Secuiesc. Partida, disputată, în această după-amiază, la Arena Antonio Alexe s-a încheiat cu scorul de 59-76, returul urmând să se dispute sâmbătă, la Tg. Secuiesc. Partida a fost decisă de prestația excelentă a  fostei jucătoare a echipei orădene, Kayla Moblay, care a înscris pentru gruparea din Tg Secuiesc 28 de puncte.

Meciul a debutat ”timid”, cu foarte puține reușite și de o parte și de cealaltă: 2-3 după aproape 5 minute. Apoi oaspetele au pus stăpânire totală pe joc reușind să se desprindă: 11-19 după primul sfert. Mai mult, acestea ”s-au dus” la 17-31 moment în care Oradea a arătat că are, cu adevărat, potențial. După o cursă de urmărire fantastică s-a ajuns la 33-33! După reluare, la 38-39, fundașul echipei orădene, Ruxi Chiș a făcut un fault anti-sportiv stupid, a fost al doilea al său și deși avea numai trei greșeli personale a fost descalificată. Efectul s-a văzut în economia rezultatului final, punctele adunându-se în contul oaspetelor  : 45-54 la finele sfertului trei însă dominarea a continuat și în ultimul act chiar dacă Oradea a arătat, în unele momente că are știința jocului. KSE s-a impus cu 76-59 și este ca și calificată în turul 2 al competiției.

Orădencele abia ce s-au adunat. Au acumulat prea puține în cinci zile de pregătire însă, au fost destule momente  în care au arătat că pot.

Universitatea CSM Oradea – KSE Tg. Secuiesc 59-76

Scorul pe sferturi: 11-19, 22-17, 12-18, 14-22

U CSM Oradea: Ioana Gavra 10, Andreea Mititelu 5, Anisia Croitoru 13, Alexandra Manea, Anamaria Câmpeanu, Maria Kozma, Tierney Pfirman 13, Melania Kokovai 2, Raluca Chiorean, Alexia Creț, Ruxi Chiș 16, Eleonora Anei. Antrenori: Mihai Coldea, Adriana Niculescu.

KSE Tg. Secuiesc: Iringo Debreczi 5, Tomea Czimbalos 2, Orsolya Volencsi, Bolgarka Kasoni, Noemi Boloni 4, Johanna Sos, Hanna Holinka 13, Helha Csurulya 16, Aniya Istoc, Elena Dănălache 8, Andreea Lenart, Kayla Moblay 28. Antrenor: Ljubomir Kolarevici.

Related posts