Băieți de cuvânt! Jucătorii echipei CS Oșorhei au donat sânge, pentru Miruna, în această dimineață

Zis și făcut! Chiar mai devreme de ora 7, în această dimineață de luni (20 martie 2017), componenții echipei de fotbal din Liga 3, CS Oșorhei, au donat sânge pentru micuța Miruna. Personalul Centrului de Transfuzii Sanguine Oradea a fost la înălțime și i-au întâmpinat pe băieți cu multă bună dispoziție, lăudându-le gestul.

Rând pe rând băieții au trecut pe la ghișeul de primire, pentru formalitățile de rigoare.

Sergiu Ban, a fost primul care a intrat în sala de recoltări,

urmat apoi de Andrei Haș, Cătălin Buz, Cosmin Hava, Coriolan Chiș, Mădălin Bercea, Bogdan Chișvasi, Vali Perticău, Andrei Șumălan, Andrei Ferik și Dragoș Săvescu.

Tuturor jucătorilor le-au fost verificate venele și au trecut testul de ”anemie”, Haș fiind chiar zâmbitor după ”împunsături.

Nu toți jucătorii din lot au putut să doneze. șapte dintre ei au sub 18 ani.

Portarul Dragoș Săvescu a fost primul luat în colimator de colegi. ”Trebuie să faci cinste. Ai debutat, într-un moment greu și nu ai luat gol!”, i-au spus aceștia, Săvescu apărând în finalul ultimului meci după un roșu primit de Hyged.

Apoi ținta a trecut, chiar în sala de recoltări, pe Ferik, care a spart gheața cu un gol de senzație la Reghin. ”Tu ești următorul!”, i-au spus ”bătrânii” echipei (nu are nici unul mai mult de 24 de ani). Buz e al treilea pe lista colegilor întocmită și de Cosmin Hava, cei doi fiind colegi de ”donare”

Vali Petricău era preocupat să ajungă… la ”facultă” fiind student, în primul an, la kineto.

La 1,99, Andrei Șumălan a uimit personalul cu gabaritul său dar și prin conduită

Și asta nu a fost tot. La final a apărut Bogdan, tatăl Mirunei… A ținut să le mulțumească personal jucătorilor. ”Sănătate Miruna, suntem alături de tine”, i-au transmis băieții fetiței suferinde.

Citiţi şi: Pentru Miruna – atleții au fost să doneze sânge. Oșorheiul trimite echipele de fotbal și vine și primarul! Mai stau la rând baschetbaliștii și poloiștii

Citiţi şi: Apel pentru VIAŢĂ!

Related posts