ARTICOL DE COLECȚIE! Cine și ce au fost actualii președinți ai federațiilor de fotbal din țările europene!

Miercuri, 18 aprilie, FRF își va alege noul președinte. Doi foști mari fotbaliști și actualul președinte, care vine mai degrabă din mediul politic, se vor duela pentru șefia fotbalului românesc. Vă propun să vedem cine sunt cei care conduc federațiile de fotbal din țările europene și  ce au fost ei înainte de a ajunge în fruntea forului fotbalistic național. Am luat la rând, federație după federație, 54 la număr, mai puțin România și am încropit chiar și o echipă formată din foști internaționali care conduc federațiile țărilor lor.

24 EX-JUCĂTORI

Andorra: Víctor Manuel Domingos Dos Santos – născut în Portugalia (Estoril), fost jucător în ligile inferioare portugheze.

Bulgaria: Borislav Mihailov: ex-internațional; 16 ani a apărat poarta naționalei adunând 102 selecții. 333 de jocuri în prima ligă din Bulgaria, Germanya, Portugalia, Anglia, Elveția.

Croația: Davo Suker – fost internațional, bronz la mondiale. 448 de meciuri 208 goluri marcate. A jucat, printre altele la Real Madrid și Arsenal.  45 de goluri în 69 de jocuri pentru naționala Croației.

Danemarca: Jesper Moller – fost fotbalist la Frem Skorping. A devenit președinte la Aalborg fiind și avocat.

Estonia: Aivar Pohlak – a fost atacant la FC Flora Tallin, club pe care l-a și fondat! A fost arbitru și antrenor. Din martie 2007, a fost președinte al Asociației Estoniei de Fotbal. A fondat un club și pentru fiul său ( Pelle Pohlak) FC Kuressaare.

Finlanda: Pertti Alaja – fostul portar al naționalei Finlandei. Cea mai cunoscută echipă la care a jucat în străinătate a fost Malmo FF cu care a câștigat Cupa Suediei. În acest moment sunt organizate alegeri și în Finlanda.

Grecia: Evangelos Grammenos – este fost jucător de fotbal din ligilie inferioare ale Greciei unde a evoluat între anii: 1974 și 1985.

Georgia: Levan Kobiashvili – fost mare internațional, cu 100 de prezențe în echipa reprezentativă. Jucător de bandă stângă, a evoluat la: Dinamo Tbilisi, Alania Vladikavkaz și trei cluburi germane: SC Freiburg, Schalke 04 și Hertha Berlin. La 4 octombrie 2015, a fost ales președinte al Federației Georgiei de Fotbal.

Gibraltar: Michael Llamas – fost jucător în Gibraltar. A practicat avocatura la Paris și apoi la Bruxelles din 1992 până în 2007 când s-a întors în Gibraltar.

Insulele Feroe: Christian Andreasen – fost goalkeeper al echipelor Tofta Íntóttarfelag și B68 Toftir, Andreasen a studiat dreptul la Universitatea din Copenhaga. A fost primul președinte ales în 2010.

Irlanda de Nord: David Martin – a jucat pentru Dromore Amateurs din 1971. A devenit trezorier al clubului în 1975 iar apoi trezorier al Ligii Nordirlandeze.

Islanda: Guðni Bergsson – fost internațional islandez (80 de selecții) a jucat și în Premier League, la Tottenham, Bolton Wanderers dar și în Bundesliga la TSV 1860 Munchen . Aproape 500 de meciuri în primele ligi.

Kosovo: Fadil Vokrri – fost mare internațional iugoslav născut la Pristina. A jucat, printre altele la Partizan Belgrad și Fenerbahce.

Letonia: Guntis Indriksons – fost jucător, niciodată profesionist (nu putea fi vorba de așa ceva în URSS). A devenint unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri ai națiunii, după ce Letonia și-a recâștigat independența, a înființat cel mai de succes club al națiunii, Skonto FC, în 1991.

Lituania: Tomas Danilevičius – fost mare internațional trecut pe la echipe ca: Club Bruges, Arsenal, Livorno, Avellino, Dinamo Moscova. 19 goluri marcate ca atacant al Lituaniei, în 69 de partide.

Luxemburg: Paul Philipp – fost internațional. A bifat 54 de selecții în națională pentru care a jucat 14 ani.

Macedonia: Ilčo Gjorgioski – fost jucător la Denizlispor, în Turcia, iar în Macedonia a debutat la Vardar Skopje dar a jucat la FK Sloga Jugomagnat.

Malta: Norman Demajo – A debutat la 17 ani ca jucător. A evoluat nouă sezoane  la Valletta. A cucerit trei titluri și alte trei cupe. A evoluat în toate cele trei competiții europene de atunci: Cupa Campionilor, Cupa Cupelor sau Cupa UEFA.

Moldova: Pavel Cebanu – fost jucător și-a dedicat cariera de fotbalist unei singure echipe, Nistru Cvhișinpu pentru care a marcat 45 de goluri în 341 de jocuri.

Muntenegru: Dejan Savicevici – fost internațional iugoslav.  Mijlocaș ofesniv a cucerit Cupa Campionlor Europeni cu Steaua Roșie Belgrad și AC Milan. 56 de mecirui în naționala iugoslavă și 19 goluri marcate.

Polonia: Zbigniew Boniek – fost internațional 80 de jocuri în națională, 24 de goluri, fostul atacant al câștigătoarelor Cupei Campionilor, Juventus și AS Roma. Medaliat cu bronz la Campionatul Mondial.

San Marino: Giorgio Crescentini – fost jucător de fotbal (fundaș) în Italia și San Marino. A urmat liceul sportiv, a jucat la echipele: La Serenissima și Faetano în Italia iar în San Marino la: Tre Penne, La Fiortia și Tre Fiori.

Slovenia: Radenko Mijatovici – Născut într-o familie de muncitori, nu i-a fost rușine să muncească la rândul său. În schimb a ales să joace și fotbal și a făcut-o în Slovenia la echipele Litija, Slovan, Ilirija și , Svoboda pentru ca apoi opt ani să joace în Liga 2 și Liga 3 din Austria. Cu master în economie, a lucrat în federțaia slovenă de la (re)începuturile acesteia.

Scoția: Gordon Smith – ex-jucător Glasgow Rangers, Manchester Ciy, FC Basel. 490 jocuri/117 goluri

2 ARBITRI

Olanda: Michael van Praag – fost arbitru. A fost managerul lui Ajax (și tatăl său a fost președinte la Ajax, cu Covaci antrenor) în perioada 1989 – 2003. A câștigat Cupa UEFA 1992, Champions League 1994 și Cupa Intercontinentalaă (1995).

Suedia: Karl-Erik Nilsson – fost arbitru FIFA. A oficiat, nouă ani, în Champions League. A arbitrat la EURO 1996 și EURO 2000.

18 OAMENI DE AFACERI 

Albania: Armand Duka – om de afaceri, este economist, a absolvit Universitatea din Tirana. Este președintele federației din 2002.

Armenia: Ruben Hayrapetyan – economist, om de afaceri carea avea să ajungă și în politică. Fost membru al parlamentului armean, la 3 iulie 2012 a fost forțat să demisioneze din Parlament, după moartea controversată a unui medic de armată la un restaurant deținut de el.

Austria: dr. Leo Windtner –  a absolvit Academia de Afaceri din Linz și a absolvit ulterior studiile privind comerțul mondial la Universitatea de Economie și Afaceri din Viena. După 16 ani în companie a devenit director general al Energie AG Oberösterreich. Din 1996 este președinte al corului băieților din Sankt Florian!

Anglia: Greg Clarke – om de afaceri, este în prezent președinte al companiei FTSE 250 Redefine International Plc. De asemenea, a lucrat în consiliile BUPA din Marea Britanie și MTN în Africa de Sud. Clarke a fost președinte lui Leicester City și Președinte al Ligii Engleze de Fotbal din martie 2010 până în iunie 2016.

Belarus: Sergei Rumas – Bancher profesionist cu experiență vastă în organizații publice și comerciale. În perioada ”sovietică”  a lucrat în Departamentul Special al filialei belaruse a Băncii de Stat a URSS, responsabil de finanțarea Comandamentului Militar Belarus.

Bosnia: Elvedin Begić – expert în transporturi și comunicații, a fost un manager de succes și organizator al operațiunilor de trafic și al serviciilor de trafic aerian. Recent a intrat în conflict deschis cu fostul mare internațional și antrenor iugoslav Faruk Hadžibegić.

Cehia: Martin Malík – este președintele Asociației de Fotbal din Republica Cehă din decembrie 2017. Absolvent al școlii de limbi străine și a școlii medii de poliție a primit titlul de inginer la Colegiul financiar și administrativ, unde sa ocupat de managementul afacerilor și finanțele corporative cu specializarea Comunicare de marketing și marketing.

Elveția: Peter Gilliéron – avocat.

Franța: Noël Le Graët – om de afaceri, deține cu familia sa Grupul Le Graët, fondat la Guingamp pe o gamă diversificată din industria alimentară.  Pêcherie d’Armorique din Erquy, este propria flotă de pescuit, una celebră care deține mărcile: Celtigel (preparate din carne congelată, pește și legume), Les Delices de la Mer (supe, sosuri, paine) și Agil Chien / Agil Chat. Între anii 1971 și 1992 și din nou între 2002 și 2011 a fost președinte al clubului francez de fotbal En Avant de Guingamp și primar al orașului Guingamp din 1995 până în 2008.

Germania: Reinhard Grindel – din octombrie 2013 până în aprilie 2016, a fost trezorier la federația germană. În noiembrie 2015 a fost nominalizat ca succesor al păreședintelui demis, Wolfgang Niersbach iar un an mai târziu a fost ales președintele DFB.

Irlanda: Paddy Mccaul – om de afaceri.

Israel: Ofer Eini – consilier fiscal, și-a început activitatea publică în cadrul autorității fiscale israeliene, devenind șef al comitetului național pentru impozitare. În 1999 a fost numit șef al uniunii salariale a statului, parte a federației generale a forței de muncă din Israel, Histadrut, unde în 2004 a devenit președinte al comitetului muncitorilor. Din 2014 este președintele federației.

Norvegia: Terje Svendsen – expert în domeniul bănci-finanțe. S-ar putea să-și piardă postul în această primăvară fiind acuzat în presă că a fost pasiv la problemele fotbalului feminin, care în Norvegia este religie.

Serbia: Slaviša Kokeza – un caz aparte. Un om de afaceri de succes, a fost implicat în fotbal de la o vârstă fragedă. După o scurtă carieră, a devenit oficial de fotbal în diverse cluburi, printre care FK Zemun și Crvena Zvezda. Se spune despre el că a demis selecționerul pentru că dorea să joace și el în calificările pentru mondialul din Rusia! Dacă Serbia nu pierdea în Austria era calificată înaintea ultimului meci iar președintele putea să-și împlinească un vis. Acela de a juca în națională într-un meci oficial! Serbia s-a calificat iar selecționerul a fost demis…

Slovacia: Jan Kovacik – om de afaceri de 48 de ani din Banska Bystrica,

Spania: Juan Luis Larrea Sarobe – timp de 48 de ani a îndeplinit diferite sarcini în domeniul bancar, lucrând pentru Banco Vizcaya, Banco Zaragozano și Banco Guipuzcoano și, în sfârșit, la Sabadell, unde sa pensionat în decembrie anul trecut, în calitate de director al Sport & Entertainment . Din 1988 a fost trezorierul federației spaniole. Din 1993 a însoțit echipa Spaniei la toate ”mondialele”.

Turcia: Yıldırım Demirören – este proprietarul Demirören Group, care se ocupă cu distribuția de gaz. Grupul pe care-l conduce mai are afaceri în industrie, Real Estate, construcții, media, educație. A fost președintele lui Besiktas.

Ungaria: Csányi Sándor – economist, bancher, om de afaceri maghiar, cel mai bogat și mai influent din Ungaria. În 2018, potrivit revistei Forbes Magazine, avea o avere estimată la 1,14 miliarde de dolari. Este unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Din 2010 este președinte al Asociației de Fotbal din Ungaria iar din 2018 este vicepreședinte al FIFA.

5 OAMENI POLITICI

Azerbaidjan: Rovnag Abdullayev –este directorul companiei petroliere, SOCAR și președintele Asociației Federațiilor de Fotbal a Azerbaidjanului. De asemenea este deputat al Adunării Naționale a Azerbaidjanului. A fost președinte al clubului profesionist de fotbal „Neftchi” cu care a luat, pe plan național tot ce se putea.

Kazahstan: Erlan Kozhagapanov – a preluat funcția de președinte al Federației de Fotbal din Kazahstan până la data de 23 decembrie 2018. A fost guvernatorul districtului Almaty din Astana, viceprimarul Astana, președintele Agenției pentru Educație Fizică și Sport

Liechtenstein: Hugo Quaderer – a fost membru al guvernului Principatului în perioada 2005 – 2013 și ministru al sportului. La doar o zi după instalare, el a fost în centrul atenției, deoarece echipa națională a lui Liechtenstein a bătut San Marino cu 1-0.

Rusia: Vitaly Mutko – A urmat Institutul de Transport al Apelor din Leningrad, a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Saint Petersburg. Fost viceprimar al orașului Sankt Petersburg, apropiat al lui Vladimir Putin, a devenit președinte al FC Zenit Sankt-Petersburg în 1997. Parlamentar, ministru al sportului. La 2 septembrie 2015, a fost numit în funcția de președinte al Uniunii de Fotbal din Rusia pentru a doua oară fără opoziție.

Ucraina: Andriy Pavelko – politician ucrainian, Președintele Comisiei parlamentare pentru buget din decembrie 2014. La 6 martie 2015, a fost numit a președinte al Federației de Fotbal din Ucraina (FFU). Pavelko fusese Președinte interimar al FFU din 23 ianuarie 2015. Împreună cu Andriy Kozhemyakin a co-elaborat și a înregistrat un proiect de lege anti-corupție în domeniul sportului și al fotbalului, în special.

5 SITUAȚII SPECIALE

Belgia: Gérard Linard – Este primul prședinte francofon din ultima jumătate de secol.  Limita de vârstă este de 75 de ani pentru acest post. Linard are 74.

Cipru: Costakis Koutsokoumnis – a decedat pe 5 martie 2018 la 61 de ani din cauza unei boli necruțătoare, cancerul. În august și-a pierdut fiica, răpusă tot de cancer.

Italia: Roberto Fabbricini – În Italia toate federațiile se subordonează CONI (Comitetului Național Olimpic) astfel că, în urma nulității votului, de după deazastrul cu Tavecchio (pierderea barajului cu Suedia), Fabriccini a fost desemnat de CONI să preia federația de fotbal. Fabbricini este fost atlet, campion național la4x100 însă a lucrat la CONI din 1972 și a participat de atunci la toate edițiile Jocurilor Olimpice.

Portugalia: Fernando Gomes – fost conducător al FC Porto, Gomes este fost internațional de baschet, fiind și campion național! A condus pînă în 2011 Liga Profesionistă Portugheză.

Țara galilor: David Griffiths – Nu a jucat fotbal, nu este om politic și nici măcar om de afaceri, însă de la vârsta de 19 ani lucrează doar în serviciul fotbalului. S-au adunat 50 de ani din care 45 în funcții de conducere în administrații legate doar de fotbal. A fost ales președinte pe viață al Ligii de fotbal din Țara Galilor.

ECHIPA IDEALĂ: Boris Mihailov – Guðni Bergsson, Pavel Cebanu,  Gordon Smith, Paul Philipp – Fadil Vokrri, Norman Demajo, Kobiashvilli, – Dejan Savicevici – Davo Suker, Zbigniew Boniek.  

 

SURSA FOTO: Dreamstime.com

Related posts