America în lacrimi! Finală cu scandal, plânsete și emoții la US Open

Cine a dat-o pe fotbal și a ratat finala feminină de la US Open a avut mult de pierdut. În primul rând pentru că a fost un meci epic dar plin de factorul ”emoțional”. Naomi Osaka a devenit prima japoneză din istorie care câștigă un turneu de Grand Slam, după finala cu Serena Williams.

Episodul 1

Serena a fost acuzata de arbitrul de scaun Carlos Ramos, că trișează și primește sfaturi din tribune din partea antrenorului Patrick Mouratoglou, lucru complet interzis la turneele de Grand Slam. „Nu trișez pentru a câștiga! Prefer să pierd, poate nu știi asta!”, a răspuns Serena, iritată, în dialogul cu arbitrul.

Episodul 2

În setul secund, Serena a fost penalizată cu un punct pentru că ți-a distrus racheta după ce a izbit-o de teren. Nu a realizat că i s-a dat punct pierdut decât după ce a revenit din pauza dintre game-uri astfel că scandalul a reizbucnit iar în game-ul care a urmat Serena a atins mingea doar de două ori!

Episodul 3

Culmea a fost atinsă în momentul în care, pentru nervozitatea afișată, Serena a fost penalizată cu un game! Asta pentru că l-a numit HOȚ pe arbitru. Mai mult, nici nu a mai vrut să joace, acuzând că este victima sexismului. ”Sunt aici mulți bărbați care au spus mai multe lucruri dar pentru că sunt bărbați nu au pățit nimic! Arbitrule, îmi datorezi scuze”, a repetat, de mai multe ori, Serena.

Au intervenit supervizorul, directorul turneului, a fost zarvă mare, care parcă a pus în umbră o victorie superbă a japonezei Osaka, aceasta câștigând pe fondul unui joc excelent, cu 6-2, 6-4.

În vârstă de numai 20 de ani Naomi nu a putut trece nici ea peste moment. Copil fiind a plâns in continuu la festivitate, cuprinsă de emoții dar și de nedreptatea ca la primul ei Grand Slam să fie huiduită fără să aibă vreo vină.

sursa foto: usopen.org

Related posts