Ah moarte, fir-ai tu să fii!

Suntem invidiați, suntem acolo, suntem lângă monștri sacrii ai arenelor, facem parte din peisaj, suntem cei cu microfonul. Suntem cei făr de duminici, iar sâmbetele ni s-au dus pe ape. Rutina nu există. Niciun meci nu seamănă cu altul, eroii sunt alții dar noi suntem tot acolo. N-am apucat să ne vedem copiii cum cresc, doar am remarcat că sunt mari. N-avem timp să ne-ngropăm părinții. La trei îl punem pe tata în mormânt, la șapte comentăm baschet, ori handbal, sau ne rătăcim la un meci de fotbal obscur. N-avem timp de lacrimi. Azi îi ai lângă tine pe Jenei sau Hagi, mâine acorzi aceeași importanță unui tânăr antrenor și copiilor de șapte ani pe care-i strunește de pe margine. Azi îi comentezi pe Pau Gasol, Navarro la Bomba sau Bogdanovici. Mâine e rândul lui Bogdi Țâbărnă și Bobe Nicolescu. Trec de la play of de mondiale la Unirea Oșorhei. Sportul e sport pe orice teren și-n orice condiții. N-avem timp de noi. Bolile care ne-apar le tratăm cu medicamentul principal, indiferența. Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Nu atâta timp cât avem la noi pachetul de țigări, sticluța de cafea, vocea și plăcerea de a comenta, de a ferici, atât cât putem, publicul, spectator sau telespectator. Inimile mai bagă o extrasistolă. Ne dor toți ficații. Simțim frisoane, picioarele moi și junghiuri în spate. Avem ore de comentarii pe zi. Ploaie, vânt, zăpadă sau arșiță. Nu contează. Noi suntem acolo. Respirăm. În pauze îi rugăm pe cei de la ambulanță să ne ia o tensiune. 130 cu 85. 108 glicemia. Hai că mai trăim o zi. Băgăm sute de kilometri într-un weekend-uri. Conducem pe hârtoape, prin trafic sau singuri pe drumul vălurit de ceață și întunecat. Am dormit vreo patru ore în ultimele nopți sau, mai degrabă dimineți. N-am avut șansa și nici educația de a lipi afișe la partid  și cu atât mai puțin, n-avem cultura de a pupa funduri. E duminică noaptea. Luni, dis de dimineață o luăm de la capăt. Venim după spectacole prezentate în care parcurgem, într-o zi, peste 20 de kilometri pe jos. Facem circuite: vineri un oraș, sâmbătă altul, dormim prin parcări pentru că duminică mai avem de bifat două meciuri în alt oraș, pentru a închide triunghiul. Nu cunoaștem noțiunea de weekend prelungit și nici pe cea de concediu. Ce-s alea? Și caruselul continuă să ne învârtă cu 23 de ore, 56 de minute si 4 secunde pe zi. Și vine acea zi. Ne ducem. N-avem decât 50 de ani și mai ave(a)m multe de spus. Comentăm moartea  colegilor în speranța că cineva o comenta-o pe-a noastră.

Vorba lui Vadim

Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Related posts