PROSPORT: Îl critici pe Burleanu, îţi critici norocul. Lucrurile lui Puşcaş au fost evacuate din sediul FRF pe când acesta era în concediu medical. Fostul fotbalist a aflat că a fost schimbat de la conducerea Centrului de la Timişoara chiar de ziua sa. Prodan păţise la fel

Atitudinea critică la adresa şefului FRF, Răzvan Burleanu, i-a atras lui Marcel Puşcaş represalii specifice. Aflat în concediu medical, fostul preşedinte la Steaua, acum director la federaţie, a primit vestea că lucrurile i-au fost mutate din biroul aflat în sediul FRF într-o anexă a Casei Fotbalului. Apoi, de ziua sa, pe 12 octombrie, Puşcaş a fost sunat şi anunţat că FRF l-a schimbat de la conducerea Centrului de Excelenţă de la Timişoara. „Eu sunt pleca la tratament, nu pot confirma personal ce s-a întâmplat. Însă am fost, într-adevăr, informat că mi-au…

Read More

”Suspendatul” Deian Sorescu gol și pas de gol în ASU Poli – Luceafărul 2-0

După trei victorii consecutive Luceafărul a pierdut pe Stadionul ”Știința” din Timișoara cu ASU Poli. Anunțat peste tot ca suspendat pentru acest meci Deian Sorescu a marcat primul gol și a dat o pasă superbă la al doilea gol al bănățenilor. OK: 2-0 pentru bănățeni dar Luceafărul are motive de supărare. A ratat iarăși o sumedenie de ocazii… Gazdele au avut prima ocazie, prin Sorescu, din lateral, șut reținut de Gakos (7). Peste trei minute oaspeții nu au mai scăpat. Același Dejan Sorescu, servit cu o filtrantă de Giuricici s-a…

Read More

Liga 5. Etapa 12. Rezultate. Clasament. Fostul campion național, Cristi Butuc (Locadin) reușește un hat-trick

Ultimele două partide ale rundei a 12-a au fost programate azi. La Vadu Crișului gazdele au cedat cu 0-3 în fața echipei din Țțechea, Locadin marcând toate cele trei goluri prin același jucător Cristian Butuc, fostul campion național de juniori A (2009) reușind un hat-trick. Acesta a fost urmărit din tribună de fostul său coleg, din atacul care învingea Steaua la Mogoșoaia, Răzvan Ardelean. Al doilea meci a reprezentat tot un succes al oaspeților, Bratca reușind să învingă pe terenul Progresului Sâniob. Liga 5. Etapa 12 LPS Bihorul – CAO…

Read More

Liga 4. Etapa 12. Rezultate. Marcatori. Clasament.

În prezentarea etapei a 12-a aminteam recent că va fi cea mai echilibrată etapă din acest sezon. Ei bine runda a 12-a din Liga 4 a programat azi patru jocuri în care s-au înscris trei goluri și s-au consemnat vreo trei surprize, mai mici sau mai mari. Câștigătoare a ieșit Bihorul Beiuș care s-a apropiat de primul loc la numai trei puncte! *Mughiuruș a lovit, din nou, în minutul 90, același jucător aducând trei puncte pentru Mădăras și în partida cu Unirea Livada. De această dată victima trupei din Mădăras…

Read More

VIDEO: Prima victorie pentru Sporting Lugaș în Liga II de fotbal feminin

Într-un meci disputat duminică (12 noiembrie) la Paleu, în Liga II de fotbal feminin, Sporting Lugaș a dispus cu 2-1 (0-1) de Ladies Tg. Mureș. Oaspetele au condus la pauză dar bihorencele au întors rezultatul în partea secundă grație reușitelor semnate de două jucătoare de picior stâng. Ana Cozac a șutat, sub bară, de la 25 de metri, restabilind egalitatea iar în minutul 90 a venit și golul victoriei după ce Deborah Dărăban a transformat o lovitură de la 11 metri acordată în urma unui henț. Minutul 90. Golul victoriei….

Read More

”Leii roșii” mult mai tari ca ”Leii din Bănie”;

În această seară, meciul fetelor dintre România și Slovenia s-a repetat și în continuarea cuplajului baschetbalistic în duelul dintre CSM CSU Oradea și SCM U Craiova. Doar că Oradea a jucat rolul Sloveniei. A fost o lecție de baschet predată de Cristian Achim care a aniversat, chiar azi, 8 ani de când a debutat pe banca tehnică a lu CSM Oradea. Putem vorbi despre orice numai despre joc nu, pentru că acesta nu a avut istoric. Orădenii au prins o zi fantastică, zi din aceea când puteau bate pe oricine…

Read More

Womens FIBA EuroBascket 2019; România – Slovenia: Când ne-au luat om la om, zonă și pressing și de toate la un loc, s-a terminat povestea!

Am ratat cu totul starul în Womens EuroBasket 2019 după ce reprezentativa României a capotat în fața mult mai puternicei echipe a Sloveniei. La Arena Antonio Alexe din Oradea, Slovenia a învins România cu 80-59. Acvilele au început foarte bine, au avut 10 punte: 21-11 și aveau avantaj 25-18 după primul sfert. Apoi am dat un singur punct în vreo șapte minute iar continuarea a fost cam aceeași până în ultimul sfert când diferența a fost atât de mare încât recuperarea echipei noastre nu a mai contat decât pentru statistică….

Read More